BUCURESTI

București este capitala României și, în același timp, cel mai populat oraș, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1.944.367 de locuitori (est. 1 ianuarie 2009^[4]) face ca Bucureștiul să fie al șaselea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane.^[5]. La acestea se adaugă faptul că localitățile din preajma orașului, care vor face parte din viitoarea Zonă Metropolitană, însumează populație de aproximativ 430.000 de locuitori.^[6]
Prima mențiune a localității apare în 1459. În 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mass-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare.


Bucureștiul se află în sud-estul României, între Ploiești la nord și Giurgiu la sud. Orașul se află în Câmpia Vlăsiei, care face parte din Câmpia Română. La est se află Bărăganul, în partea de vest Câmpia Găvanu Burdea, iar la sud este delimitat de Câmpia Burnazului.
Câmpia Bucureștiului, subunitate a Câmpiei Vlăsiei, se extinde în N-E și E până la Valea Pasărea, în S-E și S până la Câmpul Câlnăului și Lunca Argeș-Sabar, în S-V tot până la Lunca Argeș-Sabar, iar în N-V până la Câmpia Titu. S-a format prin retragerea treptată a lacului cuaternar, ca urmare a mișcării de înălțare a Carpaților și Subcarpaților și a intenselor aluvionări. În Pleistocenul superior aluviunile au fost acoperite cu loess și depozite loessoide, iar la începutul Holocenului depresiunea era complet exondată. În acest timp râurile își prelungesc cursurile și își intensifică eroziunea liniară în pătura groasă de loess, fragmentând astfel câmpia.
Câmpia Bucureștiului are altitudini cuprinse între 100-115 m, în partea nord-vestică, și 50-60 m, în cea sud-estică, în lunca Dâmboviței. Orașul propriu-zis se desfășoară între 58 m și 90 m altitudine. Peste 50% din suprafața sa se încadrează în intervalul hipsometric de 80-100 m, iar pantele nu depășesc valoarea de 2o. Fragmentarea este mai accentuată în jumătatea estică, unde se ajunge la 1-1,5 km/km2.
Relieful câmpiei este constituit dintr-o succesiune de câmpuri (interfluvii) și văi (cu terase și lunci) care se succed de la nord către sud:

• Câmpul Băneasa (sau Otopeni), situat la nord de Valea Colentinei, are altitudini de 90-95 m și densitatea fragmentării mai mare în sectorul sudic, de 0,5-1 km/km2. La contactul cu versantul Văii Colentina, pantele pot depăși 5o.
• Valea Colentinei este asimetrică (datorită versantului drept mai abrupt) și puternic meandrată. La intrarea în București are lățimea de 0,5 km, iar la ieșire, de 1,5 km. În lungul ei apar două terase joase (de 2-3 m și de 4-6 m) și martori desprinși din câmpuri sau din terase. Lunca este largă și bine dezvoltată pe ambele maluri, însă din cauza lucrărilor de regularizare a fost acoperită de apele lacurilor de acumulare. Se mai păstrează doar câteva popine sub forma unor insule: Plumbuita, Ostrov, Dobroești și Pantelimon.
• Câmpul Colentinei (sau Giulești-Floreasca), cuprins între râul omonim și Dâmbovița, acoperă circa 36% din teritoriul Municipiului, având o înclinare ușoară pe direcța NV-SE (între 80 și 60 m altitudine). Densitatea fragmentării are valori cuprinse între 0 și 1 km/km2.
• Valea Dâmboviței este săpată în loess, având malul drept mai abrupt și înalt (aproximativ 10-15 m), iar cel stâng mai coborât (între 4-5 m în amonte și 7-8 m în aval). Terasele sunt dezvolte, predominant, pe partea stângă a râului și sunt în număr de patru. Până la amenajarea cursului, în luncă se găseau piscuri, popine, renii, grinduri, ostroave și maluri abrupte. În prezent se mai păstrează o serie de piscuri (Uranus-Mihai Vodă) și popine (Dealul Mitropoliei, Colina Radu Vodă, Movila Mare).
• Câmpul Cotroceni-Berceni (sau Cotroceni-Văcărești) se desfășoară între Valea Dâmboviței, la nord, și de râul Sabar, la sud. Scade în altitudine de la vest (90 m) spre est (60 m), predominând treptele hipsometrice de 70-80 m și 80-90 m, iar densitatea fragmentării ajunge până la 0,5-1 km/km2 ^[7].

BERLIN

 BERLIN

Berlin este un oraș-stat, capitala Germaniei, fiind cel mai mare oraș al țării cu aproximativ 3,4 milioane de locuitori și acoperind o suprafață de aproximativ 892 km². Berlinul este în același timp și unul din cele 16 landuri federale, având guvern de land propriu, numit „Senat”, prim-ministru (de land), constituție proprie și alte prerogative ale unui stat (land). Poziția sa pe hartă este aidoma unei insule/enclave înconjurată complet de landul Brandenburg. Este traversat de râurile Spree și Havel.
Primarul Berlinului este în același timp și prim-ministrul guvernului de land; de aceea poziția sa se numește în germană Regierender Bürgermeister (primar guvernator).
La ora actuală primarul guvernator al Berlinului este Klaus Wowereit, din partea Partidului Social Democrat al Germaniei (SPD).


Berlinul a fost capitala Germaniei între 1871 și 1945, și a redevenit capitala acestei țări în 1990, odată cu reunificarea Germaniei și a aderării fostei Republici Democrate Germane (sau RDG, în germană: DDR ) la Republica Federală Germania (sau RFG).
Între 1945 și 1990, drept consecință a celui de-al Doilea Război Mondial și a creării celor două sfere de influență în Europa, orașul Berlin a fost divizat în Berlinul de Vest și Berlinul de Est. Berlinul de Vest, în germană Westberlin, a fost denumit similar în majoritatea limbilor, în timp ce Berlinul de Est a fost cel mai adesea numit doar Berlin, sau, mai pompos, Berlin, Hauptstadt der DDR , de către oficialii și instituțiile oficiale ale Republicii Democrate Germane, dar mult mai simplu, doar Ostberlin - de către locuitorii vestului Germaniei și de către alți vorbitori nativi ai germanei.
Reunificarea de facto a Berlinului s-a realizat prin presiunea oamenilor din ambele părți ale orașului, atât a celora din est cât și a celora din vest, în octombrie 1989, prin acțiunile de demolare a mult-urâtului zid al Berlinului. Reunificarea Germaniei s-a desăvârșit apoi și din punct de vedere legal, politic, administrativ, monetar și teritorial în diferite etape în decursul anului 1990, culminând cu 1 octombrie 1990, ziua semnării actului de reunificare a Germaniei numit Tratatul doi plus patru de către Cei Șase Semnatari, precum și cu 3 octombrie 1990, noua zi națională a Germaniei Reunite.
Unele palate și parcurile din Berlin au fost înscrise în anul 1990 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO (Museumsinsel, „Insula Muzeelor”, în anul 1999).

BUDAPESTA

BUDAPESTA

Budapesta (maghiară Budapest - ['budɒˌpɛʃt], croată Budimpešta, poloneză Budapeszt, slovacă Budapešť) este capitala Ungariei. Orașul este situat pe ambele maluri ale Dunării. În partea de est a Dunării se află Pesta, care ocupă două treimi din suprafață, iar pe partea de vest se află Buda, cealaltă treime a orașului. Budapesta are cca. 1,7 milioane de locuitori (est. 1999).
Cartierul Buda și zona malurilor Dunării din Budapesta au fost înscrise în anul 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.


Teritoriul Budapestei este de 525 km². Este înconjurat de județul Pest, județ din care 81 de așezări fac parte din zona metropolitană a orașului. Capitala ungară are o diagonală de 25 km în direcția nord-sud, de 29 km în direcția est-vest. Altitudinea minimă este de 96 metri (la cota mijlocie a apei Dunării), iar altitudinea maximă o are pe Muntele János de 527 metri.
Are un rol important în legăturile terestre a Ungariei, deoarece de aici pornesc șoselele ungurești și totodată este nodul centralizat al rețelei feroviare. Teritoriul orașului este împărțit de Dunăre, care traversează capitala ungară în direcția nord-sud. Contrastul este evident și geografic, pe partea dreaptă a fluviului se situează dealuri, munți; iar pe partea stângă câmpia Pestei, cu micile dâmburi spre nordest, unde încep Dâmburile Gödöllő.
Partea Buda este zona de locuit și de odihnă a capitalei, cu zone economice în nord și în sud, iar Pesta este centrul administrativ, comercial și industrial, cu cartiere mari rezidențiale și cu mari stabilimente de divertisment.
Pe aria budapestană a Dunării se află trei insule. Dintre acestea cea mai mare este Insula Csepel din sudul orașului, partea nordică a acestuia constituind sectorul al XXI-lea, a cărui nume oficial este și Csepel, exact ca numele insulei. Ca mărime este urmat de Insula Margareta, cu multe bogății istorice, iar cea mai mică ca mărime este Insula Óbudei, zisă și Hajógyári-sziget (Insula șantierului naval). În imediata vecinătate spre nord a zonei admistrative a orașului este Insula Szentendrei, care ține până Dunakanyar (Curbura Dunării).

ZURICH

Orașul Vechi se întinde pe ambele maluri ale râului Limmat, care curge de la lac, care rulează spre inceput la nord și apoi transformă treptat într-o curbă spre vest. Centrul geografic (și istoric), al orașului este Lindenhof, un mic deal natural pe malul de vest al Limmat, la aproximativ 700 de metri nord de unde problemele râului de la Lacul Zürich. Astăzi, orașul se întinde încorporat oarecum dincolo de limitele naturale hidrografic de dealuri și include unele cartiere spre nord-est, în Valea Glatt (în germană: Glattal) și la nord în Valea Limmat (în germană: Limmattal). Cu toate acestea, limitele orașului vechi sunt ușor de recunoscut de către canalul Schanzengraben. Acest curs artificial a fost folosit pentru construirea unei a treia fortarete in sec XVII – XVIII. Zürich este situat la 408 m deasupra nivelului mării, in partea mai joasa (nordica) a Lacul Zürich (Zürichsee) aproximativ 30 km la nord de Alpi, amplasat între dealuri împădurite la vest și est.

 Zürich este un important centru financiar global. Greater Zürich Area este centrul economic din Elveția și casa unui număr mare de companii internationale. De departe cel mai important sector din economia Zürich este industria de servicii, care are aproape patru cincimi din muncitori. Alte industrii importante sunt industria usoara, de mașini și industria textilă și turism. Cele mai multe bănci elvețiene au sediul în Zürich și există numeroase bănci străine în zona Greater Zürich. Situată în Zürich, Bursa de Valori, a fost înființată în 1877 și este în prezent la bursa de valori al patrulea cel mai important din lume. În plus, Zürich este cel mai mare centru comercial de aur. Zece din cele 50 mari companii din țară au sediul social în Zürich, printre care UBS, Credit Suisse, Swiss Re și Zurich Financial Services.

 Există oficial 1.758.961 de oameni care trăiesc în Zürich (din 2007)^{[necesită citare]}, ceea ce face cel mai mare oras din Elveția. Locuitorii înregistrați, 30,6% (537.948 persoane)^{[necesită citare]} nu dețin cetățenia elvețiană. Dintre aceștia, cetățeni germani alcătuiesc cel mai mare grup, cu 22,0%, urmat de italieni. Populația din suburbiile orașului sunt 1.080.000 de oameni. Cu toate acestea, întreaga zonă metropolitană (inclusiv orașe din Winterthur, Baden, Brugg, Schaffhausen, Frauenfeld, Uster / Wetzikon, Rapperswil-Jona și Zug) are o populație de aproximativ 1.89 milioane de oameni

MONTE CARLO

Monte Carlo este o subdiviziune a statului Monaco cu o populatie de 3000 de locuitori. El este renumit prin cazinourile sale și prin faptul că este domiciliul unor personalități marcante. Monte Carlo este considerat eronat de unii capitala statului Monaco. Numele lui provine din din timpul prințului Charles III de Monaco care a întemeiat aici prin anii 1860 un cazinou. Aici au loc anual raliile de automobile de la Monaco care este finalizat cu acordarea pentru formula 1 a Marelui Premiu de la Monaco. De asemenea tot aici are loc Turneul de Master Series de la Monte Carlo.

STOCKHLOM

Stockholmul este capitala și cel mai mare oraș din Suedia. Orașul este totodată reședința regiunii administrative Stockholms län. Stockholmul avea în anul 2009 o populație de 829.417 locuitori (2.019.182 în zona metropolitană).
Fiind capitala Suediei, Stockholm este sediul Guvernului și al Parlamentului. Este de asemenea orașul de reședință al șefului statului, Regele Carol al XVI-lea Gustaf.
Prima atestare documentară a orașului datează din 1252, când era o piață importantă în comerțul cu fier din minele de la Bergslagen. Se spune că orașul a fost fondat de Birger Jarl, cu scopul de a proteja Suedia de invazia maritimă a forțelor străine și pentru a împiedica jefuirea unor cetăți ca Sigtuna pe lacul Mälaren.
Cimitirul Skogskyrkogården din Stockholm a fost înscris în anul 1994 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Orașul este deservit de aeroportul Stockholm-Arlanda, situat între Stockholm și Uppsala.

BRUXELLES

Conform articolului 194 al Constituției Belgiei, capitala statului este Orașul Bruxelles.^[3] Cu toate acestea, fondurile alocate de către guvernul federal și regional pentru rolul reprezentativ al capitalei sunt divizate între cele 19 comune, iar unele instituții sunt situate în celelalte 18 comune ale regiunii capitalei. Astfel, cu toate că doar orașul Bruxelles este capitala de jure a țării, întreaga regiune are rolul de facto de capitală.

Flandra și Comunitatea Franceză

Regiunea Capitalei Bruxelles este una dintre cele trei regiuni federale ale Belgiei, împreună cu Valonia și Flandra. Din punct de vedere geografic și lingvistic este o enclavă bilingvă în regiunea flamandă. Regiunile reprezintă doar o componentă a sistemului federal belgian, cele trei comunități lingvistice reprezentând cea de a doua componentă astfel că locuitorii regiunii Bruxelles relaționează fie cu comunitatea franceză fie cu comunitatea flamandă în chestiuni legate de educație și cultură.
Bruxelles este în același timp capitala comunității franceze (Communauté française de Belgique) și a Flandrei (Vlaanderen); toate instituțiile flamande fiind situate aici: Parlamentul Flamand, Guvernul Flamand și administrația acestuia.

Centru Internațional

Bruxelles-ul a devenit un centru important a numeroase instituții internaționale, cele mai importante fiind cele ale Uniunii Europene. Regiunea conține de asemenea sediul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și a altor 1000 organizații internaționale și 2000 corporații internaționale. Bruxelles este al treilea oraș ca număr de conferințe internaționale organizate^[4] devenind astfel unul dintre cele mai mari centre de reuniuni din lume .^[5] Prezența UE și a altor instituții internaționale face ca aici să se afle cei mai mulți ambasadori și jurnaliști din oricare capitală, devansând Washington D.C..^[6] Numeroase școli internaționale au fost înființate aici pentru a deservii această prezență.^[5]

Uniunea Europeană

Bruxelles este considerat ca fiind capitala de facto a Uniunii Europene datorită numărului important de instituții ale Uniunii ce își desfășoară activitatea aici, cu toate că UE nu a declarat nicio capitală oficială. În Bruxelles se află sediile Comisiei Europene (în clădirea Berlaymont) și a Consiliului Uniunii Europene (în clădirea Justus Lipsius situată în fața clădirii Berlyamont).^[7][8] De asemenea, trei sferturi din afacerile Parlamentului European se desfășoară la Bruxelles în zona Espace Léopold (sediul oficial al parlamentului este la is Strasbourg).^[9]
Bruxelles-ul a început să găzduiască instituții în 1957, odată cu înființarea Comunității Economice Europene și a Euratom, a căror sedii erau partajate cu Luxemburg. Din motive practice acestea au continuat să își desfășoare activitatea doar la Bruxelles. În 1965 Bruxelles a obținut găzduirea permanentă a Comisiei și Consiliului iar în anii următori Parlamentul și-a crescut prezența aici, cu toate că prin tratate era obligat să își mențină sediul din in Strasbourg.^[7][8] Între 2002 și 2004, Consiliul European și-a fixat sediul în Bruxelles.^[10] Actualmente prezența instituțiilor a crescut de factură semnificativă, doar Comisia ocupând peste 865.000m² de birouri în Cartierul European din estul orașului.

Istorie

Prima menționare a orașului este în jurul anului 700, când Sfântul Vindecean, episcop de Cambrai, s-a îmbolnăvit la Bruxelles, în timpul unei vizite. În secolul al X-lea, Bruxelles era o cetate pe malul Zenei. Brabantul era împărțit în patru grofate, iar cetatea era capitala unuia din cele patru. Zena era navigabilă până la cetate. În secolul al XI-lea Bruxelles era un târg, situându-se pe drumul comercial de la Bruges la Köln. În secolul al XII-lea, contele de Bruxelles devine duce al Brabantului. În 1229, Bruxelles a primit drepturi orășenești de la Henric I de Brabant. Orașul a dobândit și dreptul de a avea conducere proprie, iar industria țesutului a devenit importantă. Către sfârșitul dominației austriece, s-au stabilit la Bruxelles mai multe familii din nobilime. Sub regimul francez rolul de centru al orașului Bruxelles s-a mărit.
La nașterea Belgiei, în 1830, orașul era populat de flamanzii autohtoni, dar și de valoni, germanofoni, precum și de francofoni de origine pariziană. Sub Leopold II al Belgiei orașul a cunoscut o restructurare importantă datorită numeroaselor clădiri moderne construite pentru administrația națională. În această perioadă s-au amenajat numeroase parcuri și șoselele importante, iar o serie de noi cartiere moderne au fost realizate. La sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX orașul a suferit o intensă presiune de francofonizare ceea ce a dus la apariția unei majorități francofone în oraș.
Bruxelles s-a făcut încetul cu încetul oraș cosmopolit. În anii 1960-1970 s-au stabilit la Bruxelles multe familii imigrante în marea lor majoritate din fostele colonii belgiene precum și din Africa de Nord. În anii 1980-1990, consmopolitizarea a mers mai departe, datorită întregirilor de familii. Printre altele un mare val de imigrație a venit din Europa Centrală.
În 2000, Bruxelles a fost declarat capitală culturală europeană.

Obiective turistice

Primăria.

Parada Zinneke, specifică oraşului.

• Piața Mare din Bruxelles (franceză Grand Place, neerlandeză Grote Markt),
• Statuia Menneken Pis,
• Atomium este un monument renumit al atomului de fer, mărit de 150 de miliarde de ori. A fost construit cu prilejul Expoziției Mondiale din 1958.
• Teatrul Regal al Monedei. Aici s-a proclamat independența Belgiei în 1830.
• Parcul Jubileului (franceză Parc du Cinquantenaire, neerlandeză Jubelpark) , cuprinzând halele, muzeele, parcul propriu-zis și arcul de triumf; construit cu prilejul sărbătorii de cincizeci de ani de la independența Belgiei.
• Catedrala Sfântul Mihail și Sfânta Gudura.
• Basilica de la Koekelberg, a 5-a din lume ca mărime.
• Cartierul Marolles, cartier popular în Bruxelles, unde se află renumitul talcioc din Bruxelles. Cartierul și-a făcut renumele datorită Palatului Justiției.
• Cartierul le Sablon sau de Zavel, cartierul anticarilor.
• Bruparck (prescurtare de la «Parcul Bruxelles»): aici a avut loc Expo-ul din 1958; astăzi sit de distracții: parcul Mini-Europa, Atomium, restaurante, cinematografe, complexul de produse bio, planetarium.
• Parcul din Laeken: domeniu de 160 ha, cu Palatul din Laeken (reședința regală belgiană), Cripta regală , serele regale, turnul japonez și pavilionul chinezesc.
• Statuia Europe ( Unity in Peace)[2]

AMSTERDAM

 


Amsterdam este capitala oficială a Olandei însă instituțiile fundamentale ale statului, Curtea supremă de justiție, guvernul și parlamentul își au sediul în Haga.


Prima atestare documentară a numelui Amsterdam o reprezintă un document emis la 27 octombrie 1275 de contele Floris al V-lea de Olanda și Zeelanda. Data exactă la care Amsterdam a primit drepturile de oraș este incertă, dar cel mai probabil este că episcopul de Utrecht Guy de Avesnes a fost cel care a conferit aceste drepturi în 1306.
Începând cu secolul al XIV-lea, Amsterdam a înflorit, datorită mai ales comerțului pe care îl practica cu orașele din Liga Hanseatică. În 1345 s-a produs un miracol euharistic lângă Kalverstraat, Amsterdam devenind un oraș de pelerinaj până la convertirea populației la protestantism.
Secolul al XVII-lea este considerat Era de aur a Amsterdamului. La începutul secolului Amsterdam devine unul dintre cele mai bogate orașe din lume. Din portul orașului, plecau vase comerciale spre Marea Baltică, America de Nord, Africa, Indonezia sau Brazilia formându-se astfel bazele rețelei mondiale de comerț.
Secolele XVII și XIX au însemnat declinul prosperității. Războaiele cu Anglia și Franța și-au pus amprenta pe economia orașului. În timpul războaielor napoleoniene averea orașului a atins punctul minim, însă, odată cu formarea Regatului Țărilor de Jos în 1815, lucrurile încep ușor să se amelioreze.
După ocupația napoleoniană, nu se mai face din punct administrativ distincție intre sat și oraș, de aceea Amsterdamul este azi o comună.^[1]
Sfârșitul secolului al XIX-lea este numit A doua eră de aur a orașului Amsterdam. Au fost construite muzee noi, o stație de tren și Concertgebouw-ul, o sală de concerte considerată în primele 3 ale lumii. În această perioadă, revoluția industrială ajunge în Amsterdam. Se construiește Canalul Amsterdam-Rin, pentru a oferi orașului legătură directă cu Râul Rin, și canalul care oferea portului o legătură mai scurtă cu Marea Nordului. Cele două canale au îmbunătățit considerabil comunicațiile orașului cu restul continentului.

AMSTERDAM

VIENA

 








Viena (în germană Wien, în maghiară Bécs) este capitala Austriei. Orașul este situat în extremitatea răsăriteană a acestei republici federale, în landul (regiunea autonomă) Viena, și este traversat de Dunăre. Regiunea autonomă Viena este, cu cei aproape două milioane de locuitori ai săi, ce reprezintă un sfert din populația totală a Austriei, al zecelea oraș ca mărime din cadrul Uniunii Europene.
Populat de 2,26 milioane de locuitori,^{[necesită citare]} Viena este un important centru politic internațional (datorită neutralității postbelice a Austriei și situării în partea centrală a Europei), unde își au sediul organizații de primă mărime, ca: Organizația Națiunilor Unite(ONU), Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și alte diverse agenții, între care: Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Această agenție își are sediul, alături de cel al ONU, într-unul dintre complexele așa-numitului centru UNO-city, aproape de Dunăre.
Orașul a fost secole la rând capitală imperială și reședință a familiei imperiale de Habsburg, ceea ce a dus la dezvoltarea sa ca unul dintre cele mai importante centre culturale și politice ale Europei. Cotat fiind drept al patrulea oraș pe plan mondial, cu o populație pe atunci de două milioane de locuitori, Viena era depășită doar de Londra, New York și Paris. La sfârșitul primului război mondial capitala Austriei a pierdut un sfert din populația sa. La propunerea Republicii Austria, centrul vechi al orașului Viena precum și castelul Schönbrunn, mărturii vii ale domniei familiei imperiale de Habsburg, au fost trecute de UNESCO pe lista monumentelor patrimoniului mondial.
Pe parcursul istoriei, Viena a fost capitala Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană și între 1867-1918 a Imperiului Austro-Ungar. Aici s-a desfășurat, în anul 1815, mult mediatizatul Congres de la Viena.


Viena, datorită suprafeței sale de numai 414,65 km², este cel mai mic land al Austriei și totodată singurul land care nu se învecinează pe nici una din granițele sale cu o altă țară. Întrucât este regiune autonomă, cu statut special, în cadrul republicii federale din care face parte, Viena dispune de suprafețe construite și de o infrastructură mult extinse în raport cu suprafața sa. 11,3% din suprafață este alocată construcțiilor, 11,1% reprezintă suprafața ocupată de rețelele de circulație, altele decât cele pe șine, care acoperă la rândul lor 2,2% din suprafața totală a landului. Viena este considerată a fi regiunea cu cea mai mare suprafață destinată parcurilor și grădinilor, care se bucură de un procent semnificativ de 28,4%, reprezentând 117,76 km². Apele reprezintă 4,6%, adică o suprafață de numai 19,1 km², fiind prezente pe o mai mare întindere în Burgenland.
Viena se numără printre cele patru regiuni cultivatoare de viță de vie. 1,7% din suprafață a fost atribuită viticulturii, în timp ce suprafața împădurită acoperă 16,6%, iar agricultura se realizează pe 15,8% din totalul suprafeței acestei regiuni.

Localizare

Dezvoltarea sa ca unul dintre cele mai mari și importante orașe ale Europei Centrale, Viena o datorează, între altele, poziției sale geografice favorabile. Orașul se află între culmile nord-vestice ale Alpilor, în zona bazinelor vieneze. Orașul istoric a fost ridicat numai în partea de sud a Dunării, astăzi însă el se întinde pe ambele maluri. Viena a luat naștere la intersecția dintre direcția vest-est (Dunărea) cu cea din nord-sud. Dunărea formează aici mai multe brațe, care cuprind numeroase insule fluviale.
După căderea Cortinei de fier în 1989 s-au reluat relațiile economice și de tranzit dintre țările din nordul și cele din estul Austriei. Apropierea geografică de „blocul de est” de odinioară s-a făcut din nou remarcată. Viena se află la o distanță de doar 60 km de capitala Slovaciei, Bratislava, ceea ce este un caz unic în Europa (făcând abstracție de cazul Vatican-Roma). Începând cu 21 decembrie 2007, odată cu extinderea spațiului Schengen ce a vizat printre altele și țările învecinate Austriei Cehia, Slovacia și Ungaria, granițele Austriei au devenit libere, permițând pentru prima dată din 1918 să fie trecute oricând și pe oriunde fără control.

Peisaj

Teritoriul Vienei are o suprafață construită relativ mică. Aproximativ jumătate din suprafață este destinată spațiului verde, întinderi semnificative fiind de asemeni atribuite agriculturii.
Viena cuprinde un teritoriu ce coboară până la 151 m deasupra nivelului mării în Lobau și urcă în Pădurea Vieneză până la înălțimea de 542 m Hermannskogel. Aici, în nord-vestul, ca și în vestul și sud-vestul Vienei, se află Pădurea vieneză, cu înălțimile Leopoldsberg, Kahlenberg, și extensiile sale ce pătrund până în interiorul orașului. Pădurea vieneză este străbătută de râuri ce trec prin teritoriul capitalei austriece. Cel mai cunoscut poartă numele orașului, Viena. Munții din vest sunt continuați în sud de terasele din perioada glaciară, Wienerberg și Laaer Berg. Întregul ținut este pentru viticultură, el formând regiunea viticolă Viena.
Estul este o regiune joasă (Marchfelds) ce servește actualmente drept teren agricol, dar care este acaparată, în ritm accelerat, de construcții. În sud-est, de-a lungul Dunării, se întind câmpiile de pe malurile fluviului, declarate parc național.
Din cauza actualelor condiții atmosferice (ca și în cazul altor state europene), cartierele de locuințe se află predominant spre granița de vest a Vienei, unde poluarea nu s-a făcut încă remarcată, în timp ce zona industrială ocupă partea de est a orașului.

Clima

Clima Vienei este temperat continentală cu influențe oceanice dinspre vest. Precipitațiile sunt în Viena relativ mici în comparație cu celelalte regiuni ale Austriei, perioadele de secetă fiind lungi. Iernile sunt însă blânde față de restul țării. Temperatura medie se ridică la 11,4º C în centrul Vienei, coborând la 10,2º C spre periferie. Precipitațiile sunt în medie de 600 mm, vienezii bucurându-se de numai 60 de zile de vară, față de cele 70 de zile de iarnă pe an. În Viena se află Institutul Central de Meteorologie și Geodinamică

BARCELONA

 








Barcelona este capitala Cataloniei, o comunitate autonomă din nord-estul Spaniei. Este de asemenea al doilea cel mai mare oraș al Spaniei, după Madrid. Barcelona se află pe coasta Mediteranei, 160 km sud de lanțul muntos Pirinei, care reprezintă granița cu Franța. Populația orașului este de aproximativ 1,6 milioane, iar a zonei metropolitane de aproximativ 3 milioane.
Barcelona a fost locul în care s-au desfășurat Jocurile Olimpice de vară din 1992. În vara lui 2004 Forumul Internațional al Culturii s-a desfășurat în acest oraș.



Barcelona oferă o oportunitate unică pentru turiști, de a se plimba de la rămășițele romane spre cetatea medievală, și spre orașul modern cu bulevardele sale deschise și toate intersecțiile lăsate largi de colțurile clădirilor tăiate în mod unic. Centrul istoric al orașului este aproape plat, în timp ce orașul modern se întinde spre dealurile înconjurătoare, având străzi ce cresc în altitudine, ce aduc aminte de San Francisco.
O trăsătură notabilă este Les Rambles, o serie de bulevarde care pleacă din centrul orașului spre frontul de apă, plin de oameni până noaptea târziu, cu florari, vânzători de păsări, artiști de stradă, cafenele și restaurante. Mergând în sus sau în jos pe Les Rambles poți vedea prestigioasa operă El Liceu, piața alimentară La Boqueria și Piața Plaça Reial, cu ale sale arcuri și palmieri, printre alte clădiri interesante.
La Rambla se termină în portul vechi, unde o statuie a lui Cristofor Columb indică spre mare. În apropiere se află Museu Marítim (Muzeul Maritim) care prezintă istoria vieții din Mediterană. Clădirea muzeului este fostul șantier naval, unde erau construite vasele ce navigau Mediterana. Vechiul port oferă felurite splendori, incluzând și cel mai mare Acvariu din zona mediterană.
Remarcabilă este moștenirea orașului de la arhitectul Antoni Gaudí, care a locuit și a lucrat la Barcelona, și care a lăsat lucrări faimoase ca Palau Güell, Parc Güell și imensa, dar încă neterminata biserică Sagrada Família, care este în construcție din 1882, fiind finanțată din bani publici ca și catedralele din Evul Mediu. Se așteaptă să fie terminată până în 2020.
Vizite de artă includ muzeul Fundației Joan Miró, unde se găsesc mai multe picturi și sculpturi ale artistului, împreună cu lucrari si opere împrumutate de la alte muzee din lume. Există de asemenea un muzeu ce conține lucrări mai puțin cunoscute ale lui Pablo Picasso din tinerețea sa. Pentru cei interesați de artă, Muzeul Național de Artă al Cataloniei merită vizitat. Conține picturi pe pereți din biserici și capele romanice din Catalonia, care au fost transferate muzeului. De asemenea un alt muzeu ce merită văzut este Muzeul de Artă Contemporană, nu doar pentru picturile și sculpturile sale, ci și pentru arhitectura sa, clădirea fiind proiectată de arhitectul american Richard Meier.
În districtele moderne ale orașului se află mai multe bulevarde pe care se află magazine ale unor companii internaționale de îmbrăcăminte, bijuterii, bunuri din piele și altele. Cel mai elegant bulevard este Passeig de Gràcia, unde se află două clădeiri de ale lui Antoni Gaudí, Casa Milà (La Pedrera) și Casa Batlló.
Pentru vederi spectaculare ale orașului și liniei de coastă există două dealuri. Unul, dealul Montjuïc, este lângă port. Pe vârful său se află o veche fortăreață care mai demult supraveghea intrarea în port. În jurul dealului se află Stadionul Olimpic și Palatul Sportiv, realizate de arhitectul japonez Arata Isozaki, la fel ca și Grădinile Botanice. La marginea orașului se află dealul Tibidabo, cu mai mult de 500 metri înălțime, cu un parc de distracție în vârf.
În anul 2009, Barcelona a fost vizitată de 6,5 milioane de turiști.